luni, 28 ianuarie 2013

Review: Șervețele demachiante Alverde

Dacă vă întrebați unde am dispărut săptămâna care tocmai s-a incheiat, am să vă lămuresc rapid că am fost absorbită de gaura neagră care se cheamă prima săptămână de sesiune. Nu m-a terminat însă de tot, dovadă că încă respir și postez. Vă țin la curent cum decurg ostilitățile, planul e să nu fiu eu cea care pierde meciul. 

Azi am să vă povestesc despre un  mic păcat necesar, adică șervețelele demachiante. Cu toate știm teoria, nu sunt chiar cel mai indicat produs pentru demachiere, însă din punctul meu de vedere mai bine apelezi la un astfel de șervețel (cu măsură, din timp în timp, nu zilnic și pe termen lung) decât să mergi la culcare cu machiaj pe ten. A sări peste demachiere mi se pare una din cele mai grave greșeli de îngrijire. Bun, acum că v-am făcut teoria de rigoare, să vedem la ce putem apela pentru o demachiere rapidă și eficientă. 



La șervețelele Alverde, de exemplu. Doar să reușiți să vă înțelegeți cu ele și să vi se potrivească. Eu personal le-am primit, ca parte a cadoului de Crăciun așa că pot să vă povestesc o grămadă despre ele, mai puțin cât costă. Dacă mă puteți lămuri voi la partea asta promit să editez postarea și să adaug informația. Să vedem, pe capitole, cum se prezintă:

Cantitate: 25 de șervețele demachiante cu trandafir sălbatic.

Mod de utilizare: desfaceți pachetul, scoateți un șervețel iar apoi sigilați la loc pentru a evita uscarea șervețelelor rămase. Utilizați șervețelul pentru demachierea delicată a tenului și a zonei ochilor. 

Ce promit: În primul rând o curățare delicată și eliberarea pielii de machiaj, impurități și sebum. Extractul de trandafir sălbatic și sâmburi de caise din compoziție au proprietăți degresante, îngrijesc pielea în timpul curățării. Conțin de asemenea vitamina E, cunoscută pentru proprietățile sale de hidratare și protecție împotriva îmbătrânirii premature a tenului. 

Șervețelele sunt confecționate din bumbac 100%, impregnat cu o emulsie delicată, fără alcool, coloranți, arome sintetice, conservanți și substanțe provenite de la animale. Ph-ul este neutru iar substanțele folosite provin din culturi biologice controlate. Produsul este testat dermatologic. 



Ce fac de fapt: în principiu, demachiază. Eu le-am folosit în cazul fondului de ten prezentat în postarea anterioară, însoțit de un machiaj al ochilor format din fard (Sleek de obicei) și rimel normal, nerezistent la apă (care are ca hobby migrarea în condiții de ninsoare care îți bate în față, dar asta e cu totul altă poveste). Deci, per ansamblu, un machiaj destul de light. Cu fondul de ten n-au fost probleme, demachierea e rapidă și eficientă. În schimb demachiatul ochilor a fost un coșmar. Chiar dacă am folosit mișcari delicate (dar și repetitive), ochii au început să mă usture și să mă ardă destul de tare. Senzația trece într-adevăr, dar la câteva minute bune după încetarea contactului cu șervelul. De asemenea, chiar și bruma de rimel rămasă pe gene s-a dovedit un obstacol destul de serios. Am observat că e nevoie de o demachiere suplimentară a ochilor (de cele mai multe ori întindeam mâna după un șervețel Pampers) pentru că, dacă sar peste pasul ăsta dimineața sunt un mic și mai puțin drăgălaș ursuleț Panda. 

Ce mi-a plăcut la ele: sunt niște șervețele demachiante ok, utile, rezonabile. Sunt convinsă că alte persoane se înțeleg mai bine cu ele și poate chiar le preferă. Dacă puneți preț pe ingrediente provenite din culturi biologice controlate sau vă interesează ca și produsele de îngrijire să fie vegane, sunt o alegere la îndemână. 

Îmi place la ele și faptul că mărimea este cea potrivită, gradul de îmbibare și el e ok iar textura mie mi s-a părut destul de interesantă, nici prea moale dar nici prea aspră, cum sunt unele șervețele care îți dau impresia că sunt bucăți de șmirghel. Sunt suficient de rapide pentru a fi considerate eficiente și faptul că sunt aproape la jumătatea pachetului spune ceva despre utilitatea lor, lăsând pentru moment la o parte minusul despre care v-am povestit până acum.

Ce nu mi-a plăcut: v-ați prins deja, nu sunt mare fan al senzației de arsură a pleoapelor. Nu mă încântă nici faptul că nu sunt eficiente până la capăt și că trebuie să apelez fie la un alt șervețel fie la demachiant care se spală. Adică ideea e tocmai că mi-e câteodată prea lene și nu am chef să mă deplasez până la baie. Dar de data aceasta se aplică dictonul Leneșul mai mult aleargă pentru că sunt nevoită să execut demachierea în doi pași dacă vreau să fie făcută ca lumea.

Dar minusul cel mai evident și cu care ar fi trebuit probabil să încep e cel care se observă primul, este mirosul, care este unul să-i zicem special, ceva în zona lui acquired taste. Este vorba de un miros relativ puternic, din fericire nu sintetic, care pe mine personal mă duce cu gândul la bujori altoiți cu trandafiri sălbatici. În peisaj mai apar și niște ierburi/buruieni și astfel șervețelele miros a grădină sălbatică. Nu este neapărat un miros neplăcut, ziceam că trebuie să te obișnuiești cu el, nu e însă oribil așa cum am citit că l-au descris unele fete. Probabil mirosul e dat de uleiurile esențiale naturale din compoziție, uleiuri care, oricât ne-am ascunde noi după deget, nu miros tot timpul a ylang ylang și a floarea pasiunii. Totuși, mi s-ar părea mai potrivit la un produs vegan și aproape bio ori un miros mult mai discret ori lipsa lui cu totul, n-ar fi chiar o pierdere.

Acum ar trebui să vă lămuresc dacă le-aș achiziționa pe viitor. Adevărul e că nu sunt nici eu foarte hotărâtă, poate le-aș mai da o șansă având în minte mult mai clar și mai obiectiv ce pot ele să facă. Pe de altă parte, DM-ul trebuie să ofere și alte variante de șervețele demachiante despre care nu mă pot lăuda că le-am testat, deci cel mai realist ar fi să spun că probabil m-aș orienta spre altceva.

Voi ce părere aveți despre acest produs? L-ați încercat? Ce impresie v-a lăsat? V-ar tenta? Dar alte șervețele demachiante din DM? Ce recomandări îmi puteți face?

Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes ideile, părerile și comentariile voastre!

luni, 21 ianuarie 2013

Review: Avon Ideal Flawless Matte Mouse Foundation

Bănuiesc că duceți dorul reviw-urilor la fond de ten, într-o vreme le luasem metodic pe cele pe care le aveam și le luam la bani mărunți, ca să vă pot explica în detaliu ce se laudă că fac și ce fac de fapt. M-am gândit că ar fi cazul să îmi reiau bunul obicei și de aceea am ales să vă vorbesc despre fondul de ten spumă de la Avon, pe numele lui din catalog Ideal Flawless Matte Mousse Foundation. Pozele care vor ilustra review-ul sunt luate de pe net, în borcănașul meu mai e o cantitate suficientă doar pentru vreo 2-3 aplicări, ceea ce nu e o priveliște frumoasă absolut deloc.



Vă povesteam aici despre un alt fond de ten spumă, cel de la Maybelinne și recunosc că atunci când am început să îl folosesc pe cel de la Avon am plecat din start cu prejudecăți și făcând mereu comparații. Sunteți curioase să vedeți care au fost concluziile totuși? Să o luăm sistematic, pe capitole:

Preț: prețul standard din catalog este 43 lei, însă îl puteți găsi relativ frecvent la reducere, de la 19,99 lei până la 25,99 lei, de exemplu, cât este în campania 2/2013.

Cantitate: 18 grame, într-un borcănaș de sticlă groasă cu capac de plastic. Mărturisesc că, atunci când l-am văzut pentru prima dată, mi-am spus că o să mă țină mai puțin de o lună (eram obișnuită cu Dream Matte Mousse, care în maxim o lună era gata, la o cantitate de 30 de grame parcă). Surprinzător însă, îl am din vară și, deși la un moment dat l-am abandonat în favoarea unui fdt lichid (pentru maxim o lună), m-a ținut aproape jumătate de an. La următorul borcănaș pe care îl voi achiziționa voi monitoriza mai atent numărul folosirilor, chiar sunt curioasă. 

Termen de valabilitate: 24 de luni de la deschidere 

Mod de utilizare: eu am ales nuanța Shell, pe baza unui fond de ten lichid în aceeași nuanță. Totuși Shell este un pic prea deschis pentru mine, voi opta probabil în viitor pentru Nude ca să evit întrebărilor apropiaților dacă nu cumva mi-e rău, că sunt cam palidă. Trebuie spus însă că efectul de față palidă l-am observat atunci când am insistat cu aplicarea și am profitat de faptul că e buildable fără să arate aiurea pe ten. Trebuie să vă povestesc însă cum îl aplic eu, ca să înțelegeți de ce pot controla atât de atent cantitatea de produs folosit. Cel mai ușor mi s-a părut să îl aplic cu degetele, el oricum e mai compact puțin (nu e spumă ca Maybelinne, de exemplu, are o textură mai plină cumva, mai densă). Astfel pot insista în locurile unde e nevoie de mai multă acoperire și, în plus, la contactul cu căldura mâinilor, fondul de ten devine mai ușor de manevrat. N-am încercat nici cu pensulă (citisem că rămân dungi) și nici cu bureței. 



Ce promite și ce face de fapt: matifiere, ascunderea imperfecțiunilor și o acoperire medie spre puternică. Să le luăm pe rând. Matifierea e unul din marile atu-uri ale acestui produs, am renunțat la pudră de când îl folosesc. Textura este una mai mult decât matifiantă, pudrată, aerisită, ușoară și ușor de purtat așa încât mi-am zis că e inutil stratul suplimentar de pudră. Ar fi interesant să încerc și varianta asta, mai ales pentru aspect și poate și pentru rezistență, care, oricum, nu e chiar unul din punctele forte. Ascunderea imperfecțiunilor a funcționat în cazul meu, nu am probleme majore cu tenul, însă din când în când câte un monstruleț găsește de cuviință să mă viziteze. N-am avut probleme niciodată, indiferent cât de urât, am reușit să camuflez orice coș cu minimă dificultate, fără să arate urât sau să fie scos în evidență tocmai de aceste încercări de a-l ascunde. Acoperirea medie spre puternică eu aș reboteza-o normală spre medie, vă ziceam că n-am întâmpinat prea mari dificultăți în camuflarea problemelor. Dar ce-i al lui e al lui: uniformizarea e perfectă, acoperirea porilor la fel iar la finalul aplicării m-am simțit de foarte multe ori fericita posesoare a unui ten aproape perfect, dar la modul ăla de perfecțiune obținută foarte simplu și rapid. Totuși, după vreo 6 ore tenul nu mai are aceeași perfecțiune, produsul pare că intră în piele și la finalul zilei am avut foarte des senzația că nu mai am ce fond de ten să demachiez, mai ales dacă stratul nu fusese prea generos.

Ce mi-a plăcut: ca o concluzie pentru ce am zis mai sus: Ideal Flawless Matte Mousse mi se pare un produs chiar potrivit pentru nevoile tenului meu. Astă vară, când a intrat în teste, și-a făcut treaba exemplar, a menținut matifierea (în limite rezonabile, bineînțeles) și m-a ajutat să evit încărcarea tenului. Pe perioada de iarna este la fel de folositor, nu usucă tenul deloc, deși păstrează matifierea. 

Transferul de display-ul telefonului și pe interiorul gulerului de la haină este minim, nu lipsește însă nu e nici de speriat. Și totuși lasă urme mai ales pe materiale închise (momentan am o haină neagră), care însă pot fi curățate cu șervețele umede. În cazul hăiniței deschise la culoare, treaba s-a rezolvat cu o curățare chimică (numai așa pot scoate la lumină haina roz pal, foarte frumoasă dar care se murdărește extrem de repede). Am avut fonduri de ten care făceau mult mai puțin în materie de matifiere însă erau de groază în ceea ce privește transferul pe tot ce atingeau. Încă visez la fondul de ten ideal ca textură și efecte și care să rămână doar pe față. 

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost textura, consistența care ar putea fi calificată ca fiind cea a unei spume foarte foarte aglomerate. Doar efectul este aerat, produsul este dens, ceea ce se vede și în ritmul surprinzător de lent în care se consumă. 

În ceea ce privește ambalajul, inițial am fost oarecum sceptică, deși produsul a venit într-o cutiuță de carton, într-o punguță cu bule, tocmai pentru a-l proteja. Borcănașul este destul de greu, se vede că n-au făcut economie la sticlă și, deși n-am avut ghinionul să îl scap, să vă pot spune cum se comportă, ceva mă face să cred că ar rezista bușiturilor pe gresie, tocmai datorită acestui strat gros. Pe de altă parte, a făcut față la transportul în geantă, neprotejat în niciun fel (de fapt, de la un punct încolo am uitat că am un borcănaș în geantă și am manevrat-o ca de obicei, fără pagube, din fericire). 

Ce nu mi-a plăcut: continui analizarea ambalajului, mai ales că alegerea borcănașului nu mi-e 100% pe plac pentru că zilnic îmi bag degețelele în el, ceea ce în niciun caz nu e culmea asepticității, cu toate că mă spăl pe mâini și înainte și după aplicarea fondului de ten. Pe de altă parte, nu-mi dau seama ce alt tip de ambalaj ar fi permis păstrarea consistenței dense. 

Mi-ar plăcea ca senzația de după terminarea aplicării se se păstreze vreme mai îndelungată, să am pentru mai multă vreme tenul matifiat și aproape perfect. 

Celălalt minus e doar din vina mea pentru că se referă la alegerea mai puțin reușită a nuanței, care are un subton rozaliu, ceea ce pentru tenul meu nu e chiar varianta ideală, pentru că mie îmi trebuie subtonuri gălbui mai degrabă. Nu am să renunț totuși la produs și am să vă țin la curent cum îmi place Nude.

Voi ați încercat acest produs? Ce impresie v-a lăsat? Dar restul fondurilor de ten de la Avon?

Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes părerile, ideile și comentariile voastre!

marți, 15 ianuarie 2013

Am intrat în rândul lumii!

Adică am și eu într-un final oje Essence! Că tot mă lamentam că la noi în oraș nu a apărut încă Essence. Toate sunt primite, însă, o dată cu apariția unui stand Essence în Kendra (cam sărăcuț, dar decât deloc, mai bine așa), o să îmi tot completez arsenalul, am o listă de produse pe care vreau să le încerc. 

Așadar, prima Essence intrată în colecția mea este un mov curajos, 48 Meet Me Now! Face parte din gama veche Colour&Go, are 5 ml și promite uscare rapidă. O s-o vedeți în curând într-un NOTD, momentan admirați-o în sticluță: 

A doua tură a venit din țări străine, nu știu dacă toate nuanțele de mai jos sunt și la noi (v-am zis, cam sărăcuță oferta în minunatul meu oraș). Cele cinci fac parte din noua gama Color&Go, cu ambalaj și gramaj schimbate (cele noi au 8ml), dar cu promisiunea consecventă a uscării rapide. 


Fără alte comentarii, vă prezint, de la stânga la dreapta, în ordine: 122 Time for Romance, 105 Party Princess, 106 Free Hugs, 142 Grey-t to Be Here și 131 Ballerina's Charm. Toate îmi plac la nebunie, primele două sunt singurele oje flaky pe care le am până acum, cred că o să încerc sute de combinații, se pot aplica peste foarte multe nuanțe ca bază (ceea ce este și indicat, facilitând astfel curățarea, e pe testate). Rozul este superb, mi se pare o culoare elegantă pentru o manichiură îngrijită însă eu am încercat-o și ca bază pentru 105 Party Princess și ce a ieșit era tare interesant. 142 Grey-t to Be Here și 131 Ballerina's Charm sunt nuanțe pe care le căutam de mult, îmi doream un gri interesant (acesta are reflexe roșiatice subtile) dar și un mov (da, încă unul!) delicat, dar cu personalitate (are reflexe argintii, reci).

Mai trebuie să vă spun că și pe acestea le veți vedea pe unghii? Condiția de bază ar fi să mai crească un pic sărăcuțele, m-au enervat într-o zi și le-am tăiat foarte foarte scurte.

Voi aveți oje Essence? Care e favorita sau care sunt favoritele voastre? Vă aștept cu drag comentariile, ideile și părerile.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Primul shopping pe 2013

Aveam planuri să încep 2013 în forță pe blog. Anul ăsta, parcă mai rapid ca în alți ani, am ieșit foarte repede din starea de petrecere și vacanță specifică Sărbătorilor. Eram plină de energie și aveam în minte o grămada de postări faine, să vă răsplătesc cumva că mi-ați tot trecut pragul deși noutățile n-au fost mereu foarte multe.

Ei bine, rinichii mei nu și-au dat acordul și uite cum mi-am început eu anul la urgențe cu dureri așa de mari încât am suspectat (din nou!) o criză de apendicită. Din fericire, n-a fost nevoie de operație, dar se pare că mi-am redescoperit hobby-ul de a produce pietre la rinichi. Și de a mă distra teribil eliminându-le. Vă sfătuiesc să nu încercați asta acasă, doare. 

Ca să-mi mai spăl din păcate, vă prezint cele mai recente achiziții, o comanda Avon și una ELF, care au avut zilele trecut transport gratuit/reducere la transportul prin curier, în funcție de suma totală a comenzii.

Cuvântul de ordine pentru produsele Avon este tratament. Împotriva coșurilor desigur. Așa că am ales gelul de duș anti-imperfecțiuni pentru corp de la Clearskin, sunt curioasă ce efecte are după o utilizare regulată. Tot Clearskind, dar Clearskin Clear Emergency sunt și crema de tratament și gelul de curățare, ambele cu 2% acid salicilic (care nu este aspirina, numele uzual pentru acidul acetilsalicilic):




Tot de la Avon mi-am mai luat și un ruj persistent, pe numele lui Cappuccino, din gama Extra Lasting. Nu sunt fan produse pentru buze, dar mi-am dat seama că trebuie să încep să le folosesc intens, în primul rând pentru a-mi proteja buzele (de frig, vânt, știți voi), dar și pentru a preveni îmbătrânirea lor timpurie. O să vă povestesc eu mai pe larg despre cum îmi protejez fața pe timpul iernii folosindu-mă inclusiv de produsele de machiaj, dar până atunci, admirați-l pe salvatorul meu din acest moment:


Este o nuanță foarte ușor de purtat, e un nude care bate un pic înspre maro, dar un maro-nud. Știu că rujurile persistente nu sunt chiar cea mai inteligentă soluție pentru că pot usca buzele din cauza formulei care trebuie să asigure persistența însă mi s-a părut soluția cea mai potrivită să nu stau toată ziua cu rujul în mână. Pe de altă parte, textura este chiar cremoasă, nu usucă deloc și, în plus, nu promite rezistența la transfer, deci poate scap totuși de partea cu uscatul excesiv. 

Cea de-a doua comandă, de fapt parte a cadoului meu pentru mine de Crăciun (întârziat, sau pe stil vechi, cum preferați să îl considerați) este setul ELF Get the Look, care vine într-o prezentare cu adevărat spectaculoasă, numai bună de făcut cadou:


Mai precis, setul este format din cleștișor pentru gene, fard duo, tuș, pensulă de fard și rimel pentru alungire și definire. Culmea că din tot setul îmi trebuia doar cleștișorul, dar n-am putut rezista ansamblului, mai ales cum conținea o pensulă de fard (care e foarte moale și faină) și un mono foarte purtabil pentru zi. Mirosul fardului nu mă dă pe spate, e un pic prăfos, dar în schimb pare promițător ca piesă de rezistență pentru machiajul rapid de zi cu zi. Maroul, în special, m-a surprins prin pigmentație. Poze mai în detaliu:


Partea cu adevărat dramatică este că abia am început, mai vreau încă o trusă Sleek (sunt aproape decisă pentru Respect, dar mai multe vă povestesc când o primesc) și, colac peste pupăză, reducerile de iarnă abia au început. E adevărat că azi la Sephora nu mi-a atras nimic atenția însă nu e timpul pierdut.

Voi ce v-ați luat deja anul ăsta? Ce vă tentează? Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes părerile și comentariile voastre.